Avocații nostri au acumulat o variată experiență în domeniul dreptului muncii, oferind unor mari bănci și companii multinaționale consiliere cu privire la relația cu proprii angajați.
Principale proiecte desfășurate
- Coordonarea și administrarea unui număr de aproximativ 10.000 de litigii, ce au avut ca obiect obținerea de sporuri salariale și din care au derivat ulterior contestații la executare și cereri de întoarcere a executării. Acțiunile au fost pornite de toți membrii de sindicat ai celei mai mari companii de produse petroliere din România.
- Restructurarea personalului uneia dintre primele 5 bănci din România pentru a maximiza eficiența prin raportare la costuri.
- Negocierea și renegocierea contractelor colective de muncă pentru o serie de companii multinaționale, printre care mai multe societăți bancare, precum și cea mai importantă companie de prelucrare petrolieră din România.
- Asistență oferită uneia dintre primele bănci din România în faza preliminară a cercetărilor disciplinare a angajaților.
- Reprezentarea unor mari societăți de antrepriză în construcții în litigiile purtate împotriva beneficiarilor pentru achitarea contravalorii lucrărilor executate.
Pentru detalii suplimentare
Theodora Șerb Avocat Partener